Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Replică

În legătură cu unele afirmaţii publicate în mass-media sub titlul: „Judecătoarea Iulia Motoc de la Curtea Constituţională s-a ante-pronunţat pe tema “pensiilor nesimţite” apărute pe Realitatea.net în data de 24 iunie 2010 şi apoi preluate în alte publicaţii, fac următoarele precizări :
În data de 12 mai 2010, mi-am exprimat o opinie juridică referitoare la administrarea justiţiei şi salarizarea magistraţilor care a fost publicată atât pe site-ul juridice.ro cât şi pe blogul personal. In aceea opinie nu faceam nicio referire la articolul 124 din Constitutie care ne-a fost supus astazi interpretarii.
Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionez că la acea dată nici nu aveam calitatea de judecător al Curţii Constituţionale.
O situaţie similară este cea a profesorilor universitari, avocaţi, notari, ce şi-au exprimat în repetate rânduri opinii generale, anterior dobândirii calităţii de magistrat.

În consecinţă, exprimarea publică a opiniei mele generale care nu are legatura cu articolul 124 din Constitutie ce ne-a fost supus interpretarii, înainte de numirea mea ca judecător nu reprezintă o ante-pronunţare, prin urmare o încălcare a dispoziţiilor articolului 64 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată sau a dispoziţiilor art 9 din legea 303/2004 privind statutul magistratilor republicata.

Azi, am lansat la Bookfest “Manualul de analiza a politicii externe”, coordinat de mine si de unul dintre cei mai straluciti studenti ai mei, Serban Filip Cioculescu. Cartea se epuizase inainte de lansare. M-am bucurat sa-i revad pe prietenii mei Stefan Vianu, Claudia Postelnicescu, Aurora Martin, Ioan Stanomir, Ionela Baluta si fiul ei Mihnea. Cel mai important lucru in existenta, spuneau Vaclav Havel si Rob Riemen, in linia lui Aristotel, este credinta in prietenie, nu in sensul ei de oportunitate pe care il considera vulgar, ci in sensul ei autentic, de solidaritate a valorilor. La lansarea cartii, au vorbit colegii mei de la Facultatea de Stiinte Politice, Catalin Avramescu si Cristian Preda. Catalin Avramescu, , recunoscut international ca unul dintre cei mai importanti ganditori politici al generatiei lui a discutat despre evolutia politicii externe de la conceptia lui Tocqueville la accesul individului la politica extrerna contemporane. Cristian Preda a discutat despre valoarea manualului din perspectiva unui fost secretar pentru de stat pentru francofonie in Ministerul de Externe. Amintandu-si ca in acest an se implinesc douazeci de la crearea Facultatii de Stiinte Politice, Cristian Preda a vorbit despre faptul ca aceasta carte este reflexia unei scolii de relatii internationale pe care am creat-o in Facultatea de Stiinte Politice. O linie in care etica in relatiile internationale este cea mai importanta, a spus Catalin Avramescu.O mare bucurie a fost sa ii intalnesc pe Simona Cioculescu si Barbu Cioculescu si frumoasa familie a lui Serban Filip Cioculescu. Am apreciat discretia si modestia Marinei Tataram si a lui Mihai- Razvan Ungureanu, autori care au fost prezenti la lansare. M-am bucurat sa revad multi fosti studenti straluciti ca Mea Dinulescu si altii despre care sper ca vor avea aceeasi cariera.
Amintindu-mi ceea ce mi-au spus colegii mei, Catalin Avramescu si Cristian Preda despre ceea ce inseamna actualitatea politicii, republic un studiu pe care l-am scris impreuna cu profesorul si expertul maghiar Gaspar Biro, care a parasit Romania in 1988 devenind consilier al Prim -Ministrului maghiar. Dr. Gáspár Bíró

Working paper on human rights and non-State actors (co-author Ms Antoanella-Iulia Motoc). UN Commission on Human Rights. Sub-Commission on the Promotion and Protection of Human Rights. Fifty-seveneth session. (E/CN4/Sub.2/2005/40)

Manualul de analiza a politicii externe coordinat de mine si de Serban Filip Cioculescu va fi lansat maine la Bookfest la ora 13.00 la Standul Polirom vor vorbi Catalin Avramescu si Cristian Diaconescu, si alti contributori la manual.

”Pladoyer pour les droits de l’ homme ” este o carte care merita să fie citita în profunzime şi conţine multe idei inovatoare în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului. Iulia Motoc este unul dintre puţinii raportori speciali care au reuşit să analizeze multe domenii ale drepturilor omului, avand o expertiza impresionanta în domeniul dreptului minorităţilor. Rapoartele sale sunt utilizate pe scară largă de către profesori universitari şi de ONG-uri. Activitatea Iuliei Motoc în domeniul drepturilor omului este impresionata prin numărul mare de domenii analizate dar si prin noutate şi de originalitate (de exemplu, rapoartele privind genetica), dar şi prin calitatea rapoartelor sale. Toate acestea o recomandă pe Iulia Motoc ca unul dintre cele mai calificaţi experţi internaţionali în domeniu.

Corneliu Birsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Judecator ad-hoc la CEDO

Saptamana trecuta am fost Strasbourg, unde am participat in calitate de expert la sesiunea Comitetului pentru protectia minoritatilor nationale. Am fost aleasa in acest Comitet, care se ocupa cu monitorizarea protectiei minoritatilor nationale in 1998, de la inceputul crearii Comitetului Consultativ. Am fost realeasa acum patru ani cu voturile tuturor statelor membre ale Consilului Europei. O alegere fara precedent in istoria Consilului Europei. Alegerea mea de catre Consilul Europei era defapt a unsprecezea alegere a mea de catre institutii internationale, a trebuit sa numar ieri, raspunzand la un interviu,
Tot saptamana trecuta, am avut placerea sa vizitez Curtea Eurpeana a Drepturilor Omuiui, unde am fost nominalizata ca si judecator ad-hoc .Am avut placerea sa intalnesc ” echipa romana “, considerati unii dintre cei mai buni juristi ai Curtii. Am discutat cu grefierul-sef al Curtii.
Am avut placerea sa o revad pe vechea mea prietena, Ineta Ziemele, azi judecator al Curtii Europene , profesor la Riga si in Suedia, doctor la Cambridge.

De ce sa te bucuri cand esti in instantele internatioanale, ca esti roman, ca esti est-european si ai reusit sa reusesti in toate instantele in care est-europenii sau romani nu aveau nicio sansa ?

Dr. Stefanie Ricarda Roos- alter ipse amicus

Astazi este ultima zi in care Ricarda Roos mai este in Romania. Prezenta ei in spatiul juridic romanesc a fost exceptionala. Cristi Danilet a vorbit despre programele in care Stefanie Ricarda Roos a fost implicata. Dincolo de acestea, calitatile profesionale si umane ale Ricardei Roos sunt foarte rare. Am fost de mai multe ori la Heidelberg, alma mater a Ricardei Roos. Inainte de orice, Ricarda Roos este un excelent jurist, Am citit cateva dintre studiile ei academice si imi amintesc entuziasmul studentilor de la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, unde am invitat-o sa conferentieze.
Dr. Stefanie Roos reprezenta in Romania o fundatia Adenauer, a carorei politici in favoarea statului de drept sunt cunoscute. Modul in care Stefanie Ricarda Roos a aplicat aceste principii in Romania au demonstrat impartialitate si un simt al justitiei care ii sunt proprii.
Intre Bulgaria, Romania si Bosnia- Hertegoviana, dr. Stefanie Roos a lucrat cu o modestie si discretie rar intalnita. Intr-o lume in care deoseri vizibilitatea se castiga prin violenta, dr. Stefanie Ricarda Roos a reusit sa demonstreze ca, cel mai important lucru pentru un jurist raman simtul dreptatii si verticalitatea. Fara virtute , prietenia nu poate exista, scria Cicero in Laelius de Amicitia. Nu ne ramane decat sa credem ca aceeasi prietenia va exista intre dr. Stefanie Ricarda Roos si justitia romana, la binele careia a contribuit atat de mult.

Administrarea justitiei si salarizarea magistratilor

Raymond Aron scria candva: politica se asemenea cu fotbalul. Consideratiile lui erau subtile. Fara nicio legatura cu truismul contemporan: toata lumea se exprima in domeniul politicii. In ultimul timp, se observa un fenomen si mai interesant, dar mai nociv in acelasi timp. Toata lumea a inceput sa se priceapa la drept. Citesc editoriale stupefiante despre statului judecatorului, despre necesitatea ca acestia sa fie tratati ca orice functionar public.

Am condus ani de zile grupuri de lucruri pentru administrarea justitiei din cadrul diferitelor organizatii internationale. Toate dezbaterile internationale pe aceasta tema, a consolidarii statului de drept au aceeasi concluzie:este imposibil sa tratezi un magistrat ca un functionar public , din orice punct de vedere. Cresterea salariilor magistratilor in orice stat “ in tranzitie” a fost intotdeauna considerata ca una dintre primele masuri care trebuiau sa fie adoptate. Ani de zile, in aceste institutii am studit tabele cu salarizarea judecatorilor. Legatura intre aceasta salarizare, si ma refer inclusiv la pensii, si eficacitatea statului de drept era evidenta.

Cum pot sa functioneze spitalele, educatia sau alte sisteme publice sau private in lipsa unui stat de drept? Este evident, asa cum a demonstrat experienta multor state, ca aceste sisteme nu functioneaza. Orice consolidare democratica trebuie sa acorde un statut special magistratului, inclusiv din punct de vedere a drepturile salariale si apoi a pensiilor.
Cum pot sa-si redobandesca judecatorii demnitatea de care se bucura in oricare alt stat de drept?

Acum cateva zile am vazut intr-un club de jazz din Bruxelles unul dintre filmele care m-au impresionat cel mai mult in ultimul timp ” Cabala la Kabul” de Dan Alexe. Dan Alexe era prezent si a raspuns la interbarile publicului Multe raspunsuri coincid cu interviul luat de Mihai Fulger, pe care il postez mai jos. ” Cabala la Kabul” spunea povestea ultimilor evrei din Kabul. Dan Alexe ii vede ca si Abel si Cain. Isaac si Zabulon nu isi disputa nimic decat supravietuirea. Diferenta dintre ei este una de generatii. Zabulon a fost educat si stie inca ebraica atunci cand isi incepe rugaciunea de shabbat. Este mai tanar si metodele lui de supravietuire sunt mai sofisticate. Isaac isi ingana rugaciunea, scrisorile de la familia sa nu amintesc decat de conturi bancare. Atunci cand Dan ii poveste cum si-a pierdut filmarile si cum s-a imbolnavit Isaac nu reactioneaza in niciun mod. Dramele celorlalti nu mai au nicio importanta intr-o societate de supravietuire. Nu stiu daca prin acest film Dan Alexe a reusit sa redea mistici in viata lor cotidiana. Cu siguranta a reusit sa arate pervertirea credintei in societatile de supravietuire.

Dan Alexe: Un film documentar nu poate functiona fara o structura narativa
Postat in 3 Q & A, Documentar, Eveniment de Mihai Fulger pe 21 February 2008, la ora 5:04 pm
Anul trecut, Marele Premiu al Festivalului International de Film Documentar si Antropologie Vizuala Astra Film Sibiu (cel mai important eveniment autohton dedicat documentarului) a fost înmânat unui regizor român: Dan Alexe. Din pacate pentru cinematografia noastra, filmul premiat, „Cabala la Kabul”, este o coproductie Belgia – Franta. Daca numele acestui remarcabil documentarist nu va spune prea multe, asta e deoarece Dan Alexe s-a stabilit la Bruxelles din 1988. De atunci, el a realizat filme documentare în Cecenia, Afganistan, Pakistan, Kosovo si Asia Centrala.
Tipul de documentar pe care îl practicati necesita un timp foarte îndelungat pentru pregatire si productie (prospectii, învatarea limbii personajelor, convietuirea cu ele, pentru a le câstiga încrederea etc.). Sunt satisfactiile dumneavoastra, ca autor al acestor filme, pe masura eforturilor depuse?
Satisfactiile mele când termin un film? As vorbi mai degraba despre un soi de mirare, amestecata cu nedumerire, în fata unei creatii intelectuale si estetice care capata o viata proprie. Aici intervine analogia dintre creatie si pro-creatie. Am avut revelatia acestui lucru atunci când mi s-au furat benzile primului turnaj al filmului „Cabala la Kabul”. Durerea pe care am resimtit-o atunci era ca aceea pe care o încercam la moartea unei fiinte care ne e draga. Cât despre învatarea limbii personajelor de fiecare data când fac un film, nu pot decât sa spun ca asta îmi vine usor. O fac, de altfel, chiar si atunci când calatoresc ca un simplu turist. Am studiat lingvistica si limbile ma pasioneaza chiar si astazi. Nu as putea niciodata sa fac precum Barthes, care a scris o carte întreaga despre cum s-a dus el în Japonia si a stat un timp acolo fara sa priceapa o vorba din limba si scrierea acelor oameni, pierdut în „imperiul semnelor”. Persana, limba vorbita de personajele mele din „Cabala la Kabul”, este, de altfel, o limba usoara. Si-apoi nici nu as fi putut ajunge la un asemenea grad de intimitate cu personajele mele daca ar fi trebuit sa trec prin filtrul greoi si deformant al unui traducator platit.
Ultimele doua documentare pe care le-ati realizat, „Iubitii Domnului” si „Cabala la Kabul”, au în centru o rivalitate de sorginte religioasa între doua personaje foarte puternice. Atunci când alegeti un subiect pentru un viitor film, va intereseaza cu precadere posibilitatea de a reliefa un conflict dramatic, care sa va înlesneasca comunicarea cu publicul?
As putea spune chiar ca un conflict dramatic este indispensabil într-un documentar care trateaza un fapt social sau cultural, ori indiferent de ce alta natura, si care implica persoane umane concrete. Un asemenea film nu poate functiona decât daca are o structura narativa concreta. Personal, detest documentarele didactice, în genul reportajelor de televiziune, care nu fac decât sa însire o serie de imagini, lipite împreuna de catre un comentariu din off, care îi explica spectatorului ce trebuie sa vada si ce trebuie sa gândeasca. Cât despre tematica religioasa, am cautat în mai multe filme sa redau functionarea sacrului transpus în cotidian. Întotdeauna mi-am spus ca toate marile figuri religioase si mistice ale trecutului, de la Lao Tzeu si Platon pâna la Teilhard de Chardin, au fost în acelasi timp oameni supusi cotidianului si ca ei puteau fi niste mistici, dar si, într-un plan paralel, niste batrâni cârcotasi, meschini si invidiosi. Asta nu-i împiedica însa sa aiba experiente supramundane, pentru ca tehnicile extazului pot functiona indiferent de calitatile morale ale oficiantului.
În ce masura este îndreptatit autorul unui documentar sa intervina în viata personajelor sale?
Este evident ca un film despre o situatie reala nu poate fi realizat decât intrând, fie si episodic, în viata oamenilor filmati. Suna ca un truism, însa lucrul merita repetat, de-ar fi si numai pentru a combate ipocrizia reportajului cu pretentii de neutralitate, cel în care regizorul se cazneste sa-si stearga urmele, sa ascunda prezenta camerei de filmat. Aceasta este o metoda ipocrita, în care se presupune ca spectatorul e un soi de ochi extern, care priveste, ca si cum s-ar afla undeva în cer, o situatie pretins reala. Stiti cum e, genul acela de reportaj prefabricat, în care în timpul filmarilor regizorul le spune personajelor „nu va uitati spre camera” sau „fiti naturali” sau „faceti ca si cum noi, echipa, n-am fi aici”. Metoda mea este exact opusul acesteia: eu caut sa introduc, pe cât se poate, turnajul în naratiunea propriu-zisa. Ceea ce s-a întâmplat în „Cabala la Kabul” a fost faptul ca, facând ca procesul filmarii sa devina transparent si sa se insereze în tesatura narativa, camera însasi a devenit un personaj. Nu numai ca Isaac si Zabulon, cei doi evrei care îsi disputa în film favorurile mele, încercau sa ma recupereze, fiecare cu siretlicurile lui, dar simplul fapt ca erau filmati în public facea ca prestigiul lor social sa creasca. Sigur, o asemenea situatie nu e lipsita de riscuri, însa ea corespunde mai mult realitatii decât pretinsa neutralitate pe care cauta sa o respecte documentarul clasic sau reportajul de televiziune. De altfel, o modificare a realului este practicata în orice tip de documentar, începând chiar din simplul moment în care se ajunge la montaj si în care secventele filmate nu sunt puse în ordinea cronologica a turnajului.

Presedintele UNJR – nevinovat

Sectia de judecatori a CSM a decis sa respinga sesizarea Inspectiei Judiciare cu privire la incalcarea de catre jud. Dana Gîrbovan, presedintele UNJR, a dispozitiilor art 9 alin. 2 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor. Vina acesteia ar fi constatat in faptul ca a semnat un comunicat de presa din partea UNJR prin care asociatia a criticat poyitia Parlamentului care nu a acordat aviz pozitiv pentru desfasurarea activitatii de cercetare penala cu privire la un fost membru al Guvernului.
Dana Gîrbovan a fost audiata timp de doua ore cu privire la acuzatia formulata de catre Inspectie. Au luat cuvantul in apararea sa judecatorii Adrian Neacsu – pres Tr Vrancea si membru fondator UNJR, Horatius Dumbrava- pres CA Tg Mures si fondator UNJR, Lavinia Lefterache – judecator CAB si membru Senatul UNJR, care au insistat cu privire la libertatea de exprimare a judecatorilor in privinta actelor politice care incalca independenta justitiei si cu privire la importanta libertatii de asociere a magistratilor.

Au mai participat judecatorii Dana Cigan – C.A.Oradea, Madalina Afrasinie – Tr. Buc, Simona Neacsu – Jud Buftea, toti membri UNJR.

Cateva zeci de judecatori au trimis in aceasta dimineata catre CSM semnatura lor de sprijin a Danei Gîrbovan

Serviciul cultural al Frantei de la New York a organizat ieri ceremonia de decorare a lui Norman Manea cu ” Ordre des lettres et des artes” . Norman Manea a raspuns zambind la prezentarea elogioasa: si-a amintat cum a fost comandat de pioneri, ultima data cand a fost ” commandeur”. A evocat apoi scriitorii romani in exilul francez revenind la tema din ultimul sau roman” Viziunea” moartea. Exilul nu te poate salva de moarte, destinul lui Benjamin Fondaine o confirma. Mi-am amintit de discutiile noastre de la New York cand pregateam impreuna cu directoarea ICR-NY Corina Suteu, reintoarcerea lui Norman Manea acasa. Pe Cella si Norman Manea i-am cunoscut acum trei ani la New York cand am organizat ceremonia de decernare a primei distinctii acordate de Romania  scriitorului de catre Presedintele Traian Basescu. Atunci i-am cunoscut si pe Philip Roth si Orhan Pamuk, prietenii lui Manea invitatii la dineul de la resedinta. O intalnire care nu poate descris intr-un comentariu de blog.

Prezenta lui Philip Roth la ceremonia de ieri nu parea sa fi impresionat pe nimeni. As fi putut sa cred ca este un semn al normalitatii unei societati. Mi-am aminitit de doua dintre cele mai complicate drumuri : Tokyo in 2000 cand am sosit impreuna cu U2 si nu nu m-am putut misca din cauza masei de adolescenti japonezi care le ovationau sosirea si cel de la Yerevan din acelasi an cand se organiza repatrierea osamintelor generalului Kakayan in Armenia, orasul a fost blocat patru ore pentru ca se astepta sosirea Presedintelui la aeroport.

Norman Manea nu considera New York un loc al exilului ci un spatiu al multiculturalismului. Acum cativa ani glumeam despre underground-ul din Manhattan. Am mers cateva strazi pana la Frick Collection. Philip Roth locuieste inca aici pentu ca mai poate merge pe aceste strazi si sa continue sa scrie.Salile festivalului international PEN sunt aproape goale, la lecturile lui Paul Auster asista in medie 20 de persoane si cred ca putini dintre cei care au vazut filmul” Human Stain” stiu ca este scenariu a fost scris pornit de la carte a lui Philip Roth. Acum cativa ani, laureatul Premiului Nobel pentru literatura, Orham Pamuk era fericit ca lumea il aseamana cu Harisson Ford.

P.S Nu stiu daca le-am multumit vreodata colegilor mei de la Facultatea de Stiinte Politice pentru ca au votat in favoarea acordarii titlului de doctor honoris causa lui Norman Manea. Am inteles retroactiv ce gest curajos a fost.