Um feliz Ano Novo si din nou Norman Manea
Scriu din Lisabona , unul dintre orasele europene cu care ma reintorc cu mare bucurie. Aici nu mai simt ” efectul pervers” al carierei de profesor de drept international: aceea ca deseori asa cum spunea Martti Koskieniemmi devenim ca si pianistii- calatorim din oras in oras, conferentand sau predand diferite teme. Uneori ne intrebam unul despre altul unde mai locuim si fiecare coleg se simte ofensat de faptul ca ceilalti nu realizeaza sa au petrecut cel putin jumatate de an intr-un singur loc.Nu sunt sigura ca m-as putea lauda asa pentru 2009. Reintoarcerea implica o mare electivitate. De aceasta data m-am refugiat in Barrio Alto, langa Café Brasileira, unde scria Pessoa. Am si o fotografie ” turistica” cu statuia lui Pessoa. Pana acum am evitat acest kitsch. Nu am curaj sa scriu un jurnal al Lisabonei, cum as putea cand s-au scris atatea? Poate cel mai frumoase pagini scrise despre acest oras ii apartin lui Antonio Tabucchi care a vizitat Romania impreuna cu un prieten comun scriitorul Norman Manea. Pe Norman Manea l-am intilnit acum trei ani la New York, glumind amar din subteranele cafenelor new-yorkeze despre cum ar arata o reintoarcere a sa acasa, dupa ce fusese decorat de Presedinte si invitat de mai multe universitati. Nu scriu aici despre Lisabona ci gandidu-ma la Norman Manea si Antonio Tabucchi reproduc unul dintre articolele despre el.
ROMÂNIA | 07.12.2009
Şi totuşi, a explodat…
Ceea ce s-a şi întîmplat la acest sfîrşit de săptămînă, cînd două mari ziare germane au găzduit simultan două ample eseuri de Norman Manea.
Sunt bîntuite societăţile statelor central şi est-europene de duhuri rele? Sunt, crede Norman Manea în eseul publicat în paginile suplimentului literar al cotidianului DIE WELT. Iar aceste duhuri, care poartă fiecare dintre ele un nume - naţionalismul agresiv, etnocentrismul, xenofobia, antisemitismul, corupţia, nepotismul, ipocrizia, oportunismul - trebuie şi pot fi combătute.
Cu atît mai consecevent cu cît riscul prevăzut de Mircea Dinescu a devenit realitate: copiii stăpînilor noştri din epoca comunistă au devenit azi stăpînii copiilor noştri.
Chiar dacă Norman Manea nu-l citează pe poetul care şi-a legat destinul şi de revoluţia din decembrie 1989 din România, ideea rămîne aceeaşi: vechile forme ale oportunismului şi ipocriziei au fost înlocuite de altele noi, aşa cum se poate deduce din succesul financiar al numeroşilor foşti nomenclaturişti şi securişti.#b#
”Întru eradicarea viciilor care dăinuie, ar trebui să existe şi monumente ale ruşinii”, crede Norman Manea. Dar, între cele două capitole ale ruşinii - Holocaustul şi teroarea comunistă, între naţional-socialism şi Gulag, a fost creată o „concurenţă idioată”, constată scriitorul româno-american.
Cu ani în urmă, filozoful francez André Glucksmann, necitat nici el în cuprinsul articolului, relevă la rîndul lui caracterul obscen al unei aşa-numite „victimologii comparate”.
Iar în textul publicat acum în din DIE WELT, Norman Manea se întreabă pe bună dreptate: ”Nu ar fi oare memorialele ruşinii la fel de pilduitoare, dacă nu şi mai pline de învăţăminte, ca monumentele eroilor?”
Prin urmare, nu există nici un motiv de a încheia socotelile cu trecutul comunist, după intrarea unor ţări în Uniunea Europeană, cu atît mai mult cu cît nici istoria nu a luat sfîrşit odată cu prăbuşirea zidului despărţitor al Berlinului şi nici ideologiile, în special în varianta fanatismelor religioase, nu au sucombat.
Pentru capitalismul liberal care a luat locul economiei planificate de piaţă, recenta criză financiară ar avea, conform unor opinii enunţate în anumite discursuri publice, efectul prăbuşirii Zidului Berlinului. Dar, relevă scriitorul în acest tur de orizont al stării de spirit a Europei Centrale şi de Est, economia de piaţă este lipsită, la fel ca libertatea, de alternativă.
Între textul apărut în DIE WELT şi amplul eseu publicat în aceeaşi zi a săptămînii în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG există cîteva evidente punţi de legătură, cum ar fi deja citata frază a lui Thomas Mann : libertatea este mai complicată decît puterea.